Ce inseamna procesul de hidroizolatie acoperis?
Avantajele unui acoperis hidroizolat
Tipuri de hidroizolatie in functie de cladire
Materiale folosite pentru hidroizolarea acoperisului
Cum se aleg membranele bituminoase?
Care sunt etapele de montare ale hidroizolatiei?
Sfaturi pentru repararea acoperisurilor inclinate
Reparatii acoperisuri din tabla si tigla metalica
Ce inseamna procesul de hidroizolatie acoperis?
Inainte de a citi mai departe, pe blogul nostru gasesti un alt articol interesant despre hidroizolatia fundatiei - etape, costuri, sfaturi.
Procesul de hidroizolare a acoperisului reprezinta etansarea tuturor elementelor acestuia pentru a impiedica infiltratiile de apa in cladire. Cu alte cuvinte, hidroizolatia acoperisului creeaza o bariera impotriva apei, protejand atat structura acoperisului, cat si spatiul interior al casei, de ploaie sau zapada topita. Montajul unei hidroizolatii de calitate pe acoperis este un proces complex, care poate implica mai multe straturi si materiale (membrane, izolanti, straturi de protectie etc.), in functie de tipul acoperisului. Activitatea se poate realiza atat pe cladiri de mici dimensiuni (case individuale, vile), cat si pe blocuri de apartamente sau pe terase. Indiferent de situatie, este recomandat ca hidroizolarea sa fie efectuata de profesionisti, pentru a asigura un montaj corect si durabil.
Avantajele unui acoperis hidroizolat
O hidroizolatie pentru acoperis realizata corect ofera multiple beneficii pe termen lung pentru constructie:
- impiedica infiltratiile de apa in structura acoperisului si in interiorul cladirii, prevenind astfel aparitia mucegaiului si a degradarii finisajelor interioare;
- protejeaza structura de rezistenta a acoperisului (capriori, astereala etc.) impotriva putrezirii sau deteriorarii cauzate de umezeala persistenta;
- creste durata de viata a acoperisului, deoarece materialele acestuia nu mai sunt expuse direct ciclurilor de inghet-dezghet si umezelii;
- asigura eficienta termoizolatiei existente, mentinand stratul de izolatie uscat (un material izolator ud isi pierde proprietatile termoizolante);
- contribuie la confortul interior, eliminand infiltratiile ce pot provoca daune si disconfort.
Un acoperis hidroizolat profesional inseamna mai putine costuri de intretinere pe termen lung si un nivel sporit de siguranta pentru locatari.
Tipuri de hidroizolatie in functie de cladire
Alege de pe Macostore hidroizolatii pentru acoperis!
Solutiile de hidroizolare a acoperisului trebuie alese in functie de tipul cladirii si de configuratia acoperisului. Iata principalele situatii si particularitatile hidroizolatiei pentru fiecare!
Hidroizolatie acoperis casa
Inainte de a alege modul de hidroizolare pentru acoperisul unei case, este important sa tii cont de forma acestuia (tip terasa sau cu doua ori mai multe ape) si de materialul din care este realizat (tigla ceramica, tigla metalica - tabla, sindrila bituminoasa etc.). Pentru acoperisurile tip terasa (plate) ale caselor, solutiile sunt similare cu cele folosite la terasele de bloc - de obicei, membrane bituminoase sau hidroizolatii lichide aplicate in strat continuu. In schimb, la casele cu acoperis inclinat (tip sarpanta), invelitoarea din tigla sau tabla asigura in mare parte scurgerea apei, insa este necesar si un strat suplimentar de protectie (folie anticondens sau membrana speciala) sub invelitoare pentru a capta eventualele infiltratii si umiditatea rezultata din condensul de pe spatele invelitorii. De asemenea, foarte important este sistemul de captare a apei (jgheaburi si burlane), care trebuie dimensionat si montat corect, curatat si intretinut periodic, pentru a favoriza eficient si rapid al apei din zona acoperisului.
Una dintre cele mai bune solutii de hidroizolare a acoperisului unei case este banda bituminoasa autoadeziva sau membrana bituminoasa, aplicata pe zonele vulnerabile (imbinari, strapungeri) pentru a sigila complet acoperisul impotriva apei. De exemplu, in jurul cosurilor de fum, a ferestrelor de mansarda sau la marginile acoperisului, folosirea unei benzi bituminoase asigura o etansare suplimentara eficienta.
Hidroizolatie acoperis bloc
Hidroizolatia unui acoperis de bloc este un proiect care necesita ajutorul unei echipe experimentate. De asemenea, se impune ca, inainte de demararea lucrarilor, sa se solicite expertiza avizata a unui specialist in hidroizolatii, care va emite recomandari foarte utile. Tot pe baza indicatiilor primite de la acesta vei putea aproxima si grosimea termioizolatiei care trebuie instalata pe terasa, care consta, de obicei, dintr-un strat de polistiren extrudat. De regula, grosimea polistirenului se calculeaza tinand cont de grosimea stratului de beton, dar si de pierderile de caldura de la nivelul terasei.
Pentru a realiza cea mai buna hidroizolatie pentru acoperisul unui bloc, se curata stratul suport al terasei si se aplica succesiv urmatoarele straturi:
- o membrana de difuzie a vaporilor, care se prelungeste peste aticul terasei, pentru a permite vaporilor din planseul de beton sa se evacueze;
- membrana bituminoasa armata cu fibra de sticla, aplicata in unul sau doua straturi;
- polistiren extrudat, conform grosimii stabilite de specialist;
- sapa de panta;
- stratul final de membrana bituminoasa, cu ardezie;
- eventual un strat final de pietris, sub care se monteaza o panza geotextila anti-radacini.
Aceiasi pasi trebuie urmati si in cazul in care acoperisul blocului are deja un sistem de hidroizolatii, dar care este degradat si necesita reparatii. In acest caz, mai intai se curata stratul suport de membranele deteriorate si apoi se aplica sistemul nou de hidroizolatii. In general, aplicarea a doua straturi succesive de membrana bituminoasa ofera cel mai inalt grad de protectie la apa pentru acoperisurile de bloc - aceasta fiind considerata cea mai buna hidroizolatie pentru un acoperis de bloc.
De notat ca uneori, pentru a face economii, asociatiile de proprietari omit sapa din structura prezentata mai sus. Nu este recomandata scoaterea sapei din sistem, pentru ca hidroizolatiile vor rezista mai putin. Polistirenul extrudat nu este atat de dur incat sa suporte chiar si circulatia minima de pe o terasa de bloc, nu este rezistent la UV si la caldura puternica si se va degrada usor in timp.
Acceseaza categoriile noastre de produse si cumpara materiale pentru hidroizolatii!
Hidroizolatie acoperis terasa
Solutiile pentru hidroizolarea unui acoperis tip terasa (fie terasa unui bloc, fie terasa unei case) se aseamana, in principiu, cu cele utilizate la acoperisurile de bloc descrise anterior. Totusi, exista o diferenta importanta legata de modul de utilizare al terasei - daca este circulabila (trafic pietonal) sau necirculabila. Materialele folosite la hidroizolarea teraselor circulabile trebuie sa fie mult mai rezistente comparativ cu cele folosite la terasele necirculabile.
Astfel, pentru o terasa circulabila, pe langa membranele bituminoase uzuale, se poate aplica un strat suplimentar de protectie: fie o sapa armata de uzura (peste membranele de hidroizolatie), fie o hidroizolatie lichida speciala, care formeaza o pelicula rezistenta la trafic. Hidroizolatiile lichide deschise la culoare, pe baza de rasini, sunt adesea folosite ca strat final pe terase circulabile, deoarece au o rezistenta sporita la UV, reduc incalzirea suprafetei si permit o intretinere usoara.
Pentru terasele necirculabile, sistemul de hidroizolatie poate fi similar cu cel al acoperisului de bloc: membrana bituminoasa aplicata in doua straturi, fara necesitatea unei sape de uzura. Important este ca toate strapungerile (aerisiri, ventilatii, cosuri de fum) si imbinarile cu aticul sau peretii verticali sa fie etansate corect cu membrana sau banda bituminoasa. Daca se doreste ulterior utilizarea terasei, se poate adauga oricand o sapa flotanta sau dale de beton peste hidroizolatie, protejand astfel materialul hidroizolant de trafic.
Materiale folosite pentru hidroizolarea acoperisului
In cazul acoperisurilor inclinate (cu invelitori din tigla sau tabla), un element des folosit este folia anticondens montata sub invelitoare. Aceasta folie are un rol mai degraba in gestionarea condensului si a eventualor infiltratii minore - ea nu poate substitui o hidroizolatie completa a acoperisului in caz de ploi abundente sau apa care stagneaza in zona acoperisului. Pentru a impermeabiliza complet un acoperis si a preveni orice infiltratii, se folosesc o serie de materiale si produse special concepute.
Pasta hidroizolanta
O compozitie vascoasa (de obicei, pe baza de ciment polimeric sau rasini) care se aplica cu bidineaua sau trafaletul. Este una dintre cele mai eficiente solutii lichide, putand fi utilizata atat la renovari si reparatii, cat si la hidroizolarea acoperisurilor noi. Dupa uscare, formeaza un strat continuu si elastic, care rezista la microfisurile si miscarile normale ale cladirii.
Mastic bituminos
Este un material de etansare pe baza de bitum, cu aderenta foarte buna. Masticul bituminos vine, de obicei, la galeata si se aplica la rece (cu gletiera sau spaclu), fiind folosit pentru a sigila fisuri, crapaturi sau rosturi. Are rezistenta ridicata la imbatranire si la intemperii. In plus, costul sau este accesibil, iar masticul bituminos este adesea rezistent si la foc, dupa uscare.
Membrana lichida
Este o solutie moderna de hidroizolare lichida (pe baza de rasini acrilice sau poliuretanice) care, dupa aplicare, se intareste si formeaza o membrana elastica, continua si fara imbinari. In functie de producator, aceste membrane lichide pot oferi o hidroizolare extrem de eficienta pentru acoperis. O membrana lichida calitativa este rezistenta la razele UV, suporta temperaturi ridicate fara sa-si piarda proprietatile.
Banda bituminoasa autoadeziva
Banda sigilanta pe baza de bitum (cu sau fara folie de aluminiu) este prevazuta pe o parte cu adeziv si se foloseste pentru etansarea locala a imbinarilor. De exemplu, se aplica la cosuri, la baza ferestrelor de mansarda sau pentru reparatia fisurilor locale din membrane. Aceasta banda se poate lipi pe diverse materiale si adera inclusiv pe suprafete metalice, fiind utila pentru hidroizolatia acoperisului de tabla (etansarea imbinarilor la acoperisurile metalice). In plus, banda bituminoasa este economica, poate fi acoperita cu vopsea, rezista bine la conditii meteo nefavorabile si este disponibila in diferite latimi (putand fi taiata la dimensiunea necesara).
Banda aluminizata
Si aceasta este autoadeziva, fiind folosita pentru sigilarea rapida a zonelor pe unde ar putea patrunde apa. Are o putere mare de lipire si izoleaza aproape instantaneu acoperisul in punctele critice. Fiind metalica, banda de aluminiu se muleaza pe forme neregulate si acopera inclusiv rosturile sau colturile dificil de protejat cu alte materiale.
Desigur, pe langa materialele de mai sus, cele mai raspandite solutii de hidroizolare raman membranele bituminoase (in diverse variante) si membranele sintetice, care se aplica pe suprafete extinse ale acoperisului.
Cum se aleg membranele bituminoase?
In cazurile in care te-ai decis sa utilizezi membrane bituminoase pentru hidroizolarea acoperisului, alegerea lor tine de mai multe criterii:
- materialul din care este realizata membrana (tipul bitumului modificat - de exemplu SBS pentru flexibilitate la rece sau APP pentru rezistenta la caldura, precum si tipul armaturii - fibra de sticla sau poliester);
- zona climatica in care se afla locuinta (temperaturile extreme din zona pot dicta alegerea unui anumit tip de membrana; de exemplu, unele membrane sunt formulate pentru climat rece, altele pentru zone insorite);
- disponibilitatea unor echipe calificate pentru tipul de membrana ales - aplicarea membranelor bituminoase necesita instalatori specializati si echipamente dedicate.
Hidroizolatii lichide
Pentru acoperisurile tip terasa, o solutie alternativa sau complementara membranelor bituminoase o reprezinta hidroizolatiile acoperis lichide. Acestea au avantajul ca sunt deschise la culoare, ceea ce le face mai rezistente la razele UV si mai durabile in timp. De asemenea, in cazul deteriorarii stratului de hidroizolatii, repararea stratului de hidroizolare se face mai simplu decat in cazul membranelor bitminoase, prin simpla reaplicare. In cazul membranelor bituminoase, este necesara decuparea unei zone mai mari in jurul celei deteriorate, pentru reaplicarea intregului sistem.
Hidroizolatiile lichide pentru acoperis sunt realizate din rasini in dispersie, care, odata aplicate, formeaza o membrana flexibila si continua, fara pori, care rezista la un trafic pietonal usor.
Din cauza nuantei deschise, produsele de acest tip reduc temperatura acoperisului cu pana la 50%, in comparatie cu produsele mai inchise la culoare, cum sunt cele bituminoase. Din acest motiv, ele pot fi aplicate si peste membrane bituminoase, marindu-le performanta, atat din punct de vedere termic, cat si al capacitatii de hidroizolare.
Care sunt etapele de montare ale hidroizolatiei?
Important: astfel de lucrari pentru izolatia acoperisului impotriva apei ar trebui realizate doar de profesionisti, in conditii de siguranta maxima. Totusi, este util sa cunosti pasii generali pe care echipa de montaj ar trebui sa ii respecte.
Inspectia si pregatirea suprafetei suport
Se incepe prin curatarea atenta a intregii suprafete a acoperisului, fara sa exista urme de praf, mizerie, nisip, pietris sau alte resturi. Aceasta etapa este obligatorie, indiferent daca ai ales o hidroizolatie pentru acoperis din tabla sau una pentru teresa; asigura, totodata, aderenta optima a materialelor aplicate.
Aplicarea unei sape de panta (daca este necesar)
Daca suprafata acoperisului este plata (fara inclinatie), se recomanda turnarea unei sape usoare de panta (1–2%) care sa directioneze apa catre zonele de scurgere. Suprafata acestei sape trebuie sa fie uscata, curata, neteda si fara reziduuri inainte de pasul urmator.
Grunduirea suprafetei (amorsare)
In aceasta etapa se aplica un strat de amorsa pe baza de bitum (sau alt tip de primer indicat de producator, in functie de materialul hidroizolant ales), fie cu pensula, fie prin pulverizare. Pasul este necesar pentru a spori aderenta materialului hidroizolant la suprafata suport.
Aplicarea stratului de hidroizolatie
Se trece la aplicarea efectiva a solutiei de hidroizolatie pentru care ai optat. Metoda de aplicare poate varia in functie de material, dar si de producator, astfel ca se vor respecta intocmai instructiunile din fisa tehnica. In cazul membranelor bituminoase traditionale, montajul se face de obicei prin termo-sudura (topirea membranei cu flacara pe suprafata suport), iar fasiile de membrana se monteaza cu suprapuneri corespunzatoare pentru a asigura etansarea. In cazul membranelor sintetice (PVC, TPO, EPDM etc.), fixarea poate fi mecanica (cu elemente de prindere) sau prin lipire, iar imbinarile se sudeaza cu aer cald folosind echipamente specializate. Pentru hidroizolatiile lichide, aplicarea se face, de obicei, cu trafaletul, bidineaua sau prin pulverizare, in unul ori mai multe straturi uniforme, pana se atinge grosimea recomandata.
Stratul de protectie final (optional)
Daca suprafata acoperisului va fi circulabila sau expusa uzurii mecanice, este necesar un strat de protectie suplimentar peste hidroizolatie. Acesta poate fi o sapa de beton armata (pentru terase circulabile, servind drept strat de uzura) sau o protectie cu geotextil si pietris (pentru terase necirculabile, protejand membrana de UV si socuri termice). Scopul este prelungirea duratei de viata a hidroizolatiei, ferind-o de factorii externi agresivi.
Respectand aceste etape de montaj, sistemul de hidroizolatie al acoperisului va fi instalat corect, asigurand eficienta maxima in exploatare.
Sfaturi pentru repararea acoperisurilor inclinate
Acoperisul unei case are, pe langa rolul estetic, o functionalitate cat se poate de evidenta, anume aceea de a oferi protectie locatarilor si obiectelor din interiorul locuintei. Daca ai sesizat scurgeri la nivelul acoperisului, trebuie sa stii ca una dintre cauzele aparitiei lor poate fi montajul incorect al invelitorii. Totusi, sunt cazuri in care si anumite probleme de proiectare a acoperisului pot afecta integritatea sistemului de hidroizolatii. Pentru a identifica zonele in care exista infiltratii la nivelul acoperisului, observa cu atentie podul casei in timpul precipitatiilor.
Odata ce ai stabilit unde sunt localizate infiltratiile din acoperis, poti demara lucrarile de remediere. Pentru asta, vei avea nevoie fie de ajutorul unor muncitori calificati in acest scop, fie vei putea incepe proiectul in regim propriu. In cel de-al doilea caz, indicat este sa folosesti centuri de siguranta si schele speciale pentru a putea efectua reparatia in conditii de maxima siguranta.
Daca ne raportam la acoperisurile din tigla ceramica sau tabla, prima etapa consta in inlocuirea placilor uzate. In cazul tiglei metalice, aceasta etapa poate fi ceva mai complexa, deoarece necesita demontarea colilor de tabla din jurul celei ce trebuie inlocuita. Poti utiliza un marker pentru a numerota bucatile de tabla pe masura ce le dai la o parte, pentru a-ti fi mai usor sa le remontezi. Nu este rau sa verifici starea in care se afla folia anticondens, dupa decopertarea acoperisului. Pentru aceste lucrari de reparatii, vei avea nevoie si de anumite materiale de hidroizolatii necesare pentru reparatiile la acoperis.
Reparatii acoperisuri din tabla si tigla metalica
Tigla metalica este fixata cu ajutorul unor suruburi cu garnitura din cauciuc. In timp, din cauza razelor UV si a caldurii, aceasta imbatraneste si apa se poate infiltra pe langa garnitura. In aceste situatii, se pot aplica peste garnituri fasii dintr-o banda bituminoasa autoadeziva, cum este Sika Multiseal, laminata cu aluminiu. Aceasta are rolul de a proteja zona metalica deteriorata.
Banda are avantajele urmatoare: este economica (poate fi taiata la dimensiunea necesara reparatiei), se aplica foarte usor prin lipire, rezistala UV, poate fi vopsita, rezista foarte bine la intemperii si poate fi aplicata si la temperaturi scazute. In afara de reparatiile la acoperisuri deteriorate, aceasta banda poate fi utilizata si la ferestrele de la mansarda sau lucarne, jgheaburi, conducte care traverseaza acoperisul, la reparatii la cosurile de fum sau in zona calcanului. De asemenea, poate fi utilizata si la reparatii pentru acoperisurile din sindrila bituminoasa sau la acoperisurile tip terasa cu membrane bituminoase, fiind compatibila cu bitumul.
Sigilarea acoperisurilor
In cazul in care invelitorile prezinta zona care trebuie etansate (de exemplu la invelitorilor din tabla) sau pentru diferite lipiri la acoperisurile din sindrila bituminoasa, este necesar sa utilizezi un etansant specific conditiilor de pe acoperis. Un astfel de produs este adezivul sigilant butilic Sika Black Seal BT. Acesta este un sigilant butilic care nu necesita amorsare si este potrivit pentru lipirea diferitelor materiale. Are avantajul ca poate fi utilizat si pe substraturi umede. Nu prezinta contractii la intarire si este ideal pentru umplerea golurilor.
Hidroizolatia acoperisului este o componenta importanta pentru orice constructie, asigurand protectia impotriva infiltratiilor de apa si pastrand structura in siguranta. Fie ca vorbim despre acoperisul unei case, fie despre terasa unui bloc, investitia intr-o hidroizolare calitativa va preveni numeroase probleme si cheltuieli ulterioare. Alege cu grija materialele si apeleaza la profesionisti pentru montaj, astfel incat acoperisul sa ramana rezistent pentru multi ani!
Pentru informatii suplimentare, consultanta specializata sau oferte pentru materiale de hidroizolatie, contacteaza-ne! Echipa noastra te poate ajuta sa alegi solutia optima pentru un acoperis protejat 100% impotriva apei!
Data actualizare: 11.03.2025