
In articol „Cum sa-ti protejezi acustic locuinta” ti-am prezentat cum se propaga sunetul in interiorul locuintei. De asemenea, ti-am aratat, printre altele, ca daca vrei sa atenuezi zgomotul din caminul tau, o metoda foarte buna ar fi sa-ti construiesti pereti despartitori din placi de gips carton, care sa aiba la mijloc vata minerala.
In cazul in care vrei sa-ti izolezi acustic locuinta prin intermediul unor pereti de gips carton, ar fi bine sa tii cont de mai multe aspecte.
In primul rand, daca nu stiai, exista mai multe tipuri de placi de gips carton, cu diverse proprietati. Nu toate placile de gips carton sunt dedicate izolarii acustice, ci doar unele. Spre deosebire de o placa de gips carton obisnuita, una cu proprietati acustice are o densitate mai mare. Cu cat densitatea placilor de gips carton este mai mare, cu atat izolatia acustica oferita de ele este mai buna.
In al doilea rand, pentru ca peretii despartitori din gips carton sa nu se miste din cauza vibratiilor si astfel, zgomotul sa nu se transmita dintr-o camera in alta, este recomandat sa construiesti niste pereti cu masivitate mai mare. Un perete masiv va include cate doua placi de gips carton cu grosimea de 12,5 milimetri (mm) pe fiecare parte a peretelui. Sunetele ce se vor propaga chiar si printr-un perete masiv sunt basii (sunetele cu frecventa joasa).
Dacă pentru construire unui perete despartitor vei utiliza o singura placa de gips carton de 12,5 mm, peretele astfel rezultat va vibra mai mult, va fi mai putin rigid si se va deteriora mai rapid. De aceea, recomandarea noastra este sa utilizezi doua placi de gips carton pe fiecare parte a peretelui.
In situatia in care vrei sa izolezi acustic o mansarda sau o casa din lemn, vei avea nevoie de placi rezistente la foc. E bine sa stii ca pentru mansarde sau pentru case din lemn exista placi de gips armate cu fibre de celuloza, incombustibile, si care au un coeficient de dilatare egal cu al lemnului, lucru foarte important cand vine vorba de durabilitatea si siguranta placarii. Totodata, pentru spatii in care conteaza foarte mult si designul, sa stii ca exista placi de gips carton cu proprietati acustice care se pot curba.
Cand construiesti un perete despartitor din placi de gips carton, ia in calcul inaltimea peretelui. Verifica daca placile de gips carton sunt potrivite inaltimii peretelui. Inaltimea peretelui va determina si grosimea profilelor pe care le alegi.
Suprafata incaperilor conteaza
Placile de gips carton se monteaza pe o structura metalica. Pentru aplicarea placilor intre care vei monta un stat de vata minerala, vei avea nevoie de profile metalice, accesorii si chit de rosturi. Alege grosimea vatei, a profilelor si a placarii in functie de spatiul de care dispui. Calculeaza dimensiunile tuturor elementelor (placa si profile), pentru a vedea care va fi grosimea peretelui. Tine cont ca, in peretii despartitori, este recomandat ca vata sa fie cu 1-2 cm mai subtire decat profilele, pentru ca perna de aer astfel formata are un rol important in izolarea fonica. Pentru alegerea vatei pentru izolare fonica, ti-am pregatit cateva recomandari in articolul „Cum sa iti protejezi acustic locuinta„.
Este bine sa stii ca profilele pot fi montate in doua feluri: lipite alaturat sau intercalate. Avantajul structurii cu profile intercalate este ca economiseste spatiu si vei obtine un perete mai subtire. Avantajul structurii cu profile alaturate este ca obtii o izolare fonica mai buna, datorita stratului mai mare de aer.

In final, verifica daca ai nevoie de certificari (agremente) pentru peretii pe care ii vei obtine.
Iti prezentam mai jos un sumar al placilor de gips carton pentru izolare fonica, pornind de la cea mai economica la cea mai performanta. Preturile placilor se modifica frecvent, dar iti prezentam ca ordin de marime pretul de catalog al fiecarei placi raportate la pretul celei mai economice placi (A13). Iti prezentam caracteristicile lor si reducerea zgomotului pe care o obtii cu o structura cu dubla placare (doua placi pe fiecare parte a peretelui), doua profile CW 50 si vata minerala de 4 cm intre placi.
- Placa normala A13 – grosime 12.5 cm, densitate 8.2 kg/mp, clasa de foc A2, fabricata din gips carton – reduce zgomotul cu 52 dB
- Placa rezistenta la foc GFK – grosime 12.5 cm, densitate 10.3 kg/mp, clasa de foc A2, fabricata din gips carton cu microfibre din sticla – reduce zgomotul cu mai mult de 52 dB, pret 1.4 x A13
- Placa Piano DF (rezistenta la foc) – grosime 12.5 cm, densitate 10.9 kg/mp, clasa de foc A2, fabricata din gips carton, izolare fonica superioara – reduce zgomotul cu 55 dB, pret 1.65 x A13
- Placa Fireboard (incombustibila) – grosime 15 mm, densitate 12.5 kg/mp, clasa de foc A1, fabricata din ipsos armat cu microfibre de stica si acoperita cu impaslitura de fibra de sticla, – reduce zgomotul cu 52 dB, pret 6.5 x A13
- Placa Diamant – grosime 12.5 mm, densitate 13 kg, clasa de foc A2, fabricata din gips carton, izolare fonica foarte buna, rezistenta la impact, rezistenta la foc si umiditate, performanta maxima in agatare/prindere/fixare sarcini in 2 straturi placare – reduce zgomotul cu 57 dB, pret 3 x A13
- Vidiphonic – grosime 12.5 mm, densitate 17.75 kg, clasa de foc A1 (incombustibila), fabricata din gips armat cu fibre celulozice, izolare fonica premium, recomandata pentru mansarde si case de lemn (coeficient dilatare egal cu al lemnului), rezistenta la foc, se taie mai greu decat placile de gips carton, este poroasa, necesita gletuire pe intreaga suprafata, nu permite inaltimi mai mari de 3-4 m – izolare fonica 65 dB in combinatie cu orice placa alba sau de foc (tip DF), pret 5 x A13
- Silentboard – grosime 12.5 mm, densitate 17.5 kg, clasa de foc A2, fabricata din gips carton, clasa de foc A2, izolare fonica premium, se poate curba, rezistenta la foc, se poate utiliza in sistem de perete subtire (1 placa) cu performante fonice ridicate- reduce zgomotul cu 65 dB (in combinatie cu Diamant ca strat superior), pret 9xA13.
Pentru o izolare fonica de calitate si la un pret rezonabil, iti recomandam placile fonice de gips carton Diamant, cu proprietati acustice foarte bune, rezistenta la impact, apa si foc.
Buna ziua. Vreau sa fac o izolatie fonica la un perete ce se invecineaza cu un transformator electric. Ce materiale ma sfatuiti sa folosesc pt atenuarea zgomotului din transformator? Va multumesc!
Puteti utiliza o vata bazaltica cu proprietati acustice si o placa de gips carton fonica. In plus, puteti cumpara si membrane din cauciuc de inalta densitate, pe care sa le montati intre placile de gips-carton.
Bună ziua! As vrea sa fac o izolație fonica la pereți de la camera la o casa din lemn, deoarece se aud foarte tare sunetele dintr-o camera în alta, ce îmi recomandați? Menționez ca am deja gips carton de tip A pus pe perete și as vrea sa pun peste ceva!
Pentru o izolare fonica de calitate, va recomand sa montati vata cu proprietati acustice si gips carton (preferabil doua foi de gips carton si preferabil ca macar una dintre placi sa fie din gips carton fonic)
Buna ziua, peretele dormitorului meu este perete comun cu al vecinului, cu living-room-ul dansului, e foarte neplacut și deranjant pentru ca se aude tot ce vorbește.
As dori sa izolez fonic peretele, ce ma sfătuiți?
Va mulțumesc anticipat.
Utilizati o vata cu proprietati fonice bune si placi de gips carton fonice si decuplati structura de a vecinului. Daca izolarea peretelui nu este suficienta, ar trebui sa construiti o „camera in camera”, adica sa izolati si tavanul, pardoseala si ceilalti pereti, pentru ca zgomotul se „scurge” prin toate structurile adiacente. Oricum, izolarea peretelui ar trebui sa rezolve cea mai mare parte a problemelor.
Buna ziua,
Avem aceeasi problema, insa apartamentul avand o suprafata mica, vrem sa luam cat mai putin din spatiu. Obtinem rezultate bune daca folosim doar placi de gips carton fonice (Diamant), fara a mai aplica si vata minerala?
Va multumesc
Doar placile acustice de gips carton nu vor izola fonic foarte bine. Solutia este gips carton fonic + vata bazaltica.
Buna ziua! Locuiesc intr-o cladire pe structura din lemn, iar zgomotul venit de deasupra este foarte deranjant. Pentru izolarea plafonului, ati recomanda sa dau jos gips cartonul actual, sa umplu cu vata minerala, sa pun un rand de gips carton Silentboard, de ex, eventual in combinatie cu o membrana Tecsound, sau sa pastrez gips cartonul actual, peste care sa pun Silentboard sau Diamant, cu membrana Tecsound? Adica e mult mai eficient un sistem tip sandvis gips carton simplu-membrana Tecsouns-Silentboard decat vata plus Tecsound plus Silentboard? Multumesc!
Membrana Tecsound trebuie montata in stil sandvis, intre doua placi de gips-carton. Trebuie sa tineti cont si de faptul ca zgomotul se transmite si prin structurile adiacente (pereti, strapungeri).
Buna ziua!
As dori sa obțin o izolație fonică mai bună a tavanului din dormitor. Locuiesc la casă și se aud sunetele joase provenind de la trafic ori de la muzică. Tavanul este din gips carton cu izolație de 20 cm vata minerala. Ajuta daca aplicam un strat suplimentar de placi Diamant in interior? Vă mulțumesc!
Ajuta, dar ar trebui sa utilizati si vata bazaltica fonica. Simpla crestere a masivitatii peretelui nu este suficienta. Va trebuie si un strat elastic, cu rolul de absorbtie a sunetului. Va recomand vata Acoustic Extra, cu performante bune pe frecvente joase.
Va salut. Ce sistem de prindere ar trebui sa adopt intr un living open space cu tavan din rogips si 2 scafe mai mari, daca acolo va fi montat sistem de proiecție si sunet destul de puternic dolby atmos, deci boxe jos dar si 4 intr-una din scafe, pentru a nu avea probleme cu vibrațiile la sunetele joase? Deci problema mea nu e izolarea fonica ci împiedicarea vibrațiilor tavanului/scafelor.
MULTUMESC
Boxele plasate in scafa vor produce vibratii, fara niciun dubiu. Este posibil ca vibratiile sa se transmita si in alte zone ale tavanului si peretilor care sunt in legatura cu scafele. Un astfel de sistem este bine sa fie proiectat de la inceput si gandite toate aspectele, pentru ca elementele constructive sa fie gandite corespunzator.
Bună.
Urmează să construiesc o casă nouă și aș dori să mă decid în privința materialului din timp.
Prin urmare, toată casa va fi construită după același principiu.
Astfel, sunt curios de următoarele detalii:
1. Contează în ce ordine pui plăcile?
ex: Silentboard, Vidiphobic sau Diamant?
i.g: Mai sus scrie performanța dacă Diamant este pus ca strat superior Silentboard-ului. Dacă-l pui invers, are vre-o relevanță?
2. Are vre-o-un beneficiu să pui 3 plăci în loc de 2-ă pe fiecare parte?
3. Are vre-o-un beneficiu să adaugi vre-o placă din cele 3 menționate mai sus între cele 2 izolații?
4. Izolația pe care am ales-o este ROCKWOOL Acoustic EXTRA, dar nu mă pot decide de grosime. În ceea ce privește grosimea, are vre-o relevanță acustică dacă, vata e de 40 sau 160 mm ?
5. Tot ansamblul „peretele acustic” poate fi acoperit cu un perete de lemn?
1. Nu conteaza in ce ordine sunt puse placile. Doar ca unele sunt mai rezistente la impact (de exemplu, Diamant) si ca rezistenta mecanica, e mai bine ca Diamant sa fie stratul superior (dinspre camera).
2. Daca puneti trei placi se vor intampla doua lucuri: cresteti masivitatea peretelui (ceea ce va ajuta un pic fonic si ca rezistenta mecanica) si va cresc costurile (atat de material, cat si de montaj). Intr-o casa normala nu e necesar sa montati trei placi. Doua sunt suficiente, atat fonic, cat si ca masivitate a peretelui.
3. Placa amplasata la mijlocul sandvisului format din placi de gips carton si vata blocheaza frecventele joase. Un astfel de montaj se recomanda la studiourile de inregistrari, unde basii nu trebuie sa iasa din camera. Intr-o casa, este mai bine ca la mijloc sa se lase un strat de aer, care blocheaza undele medii (voci umane, televizor). Un astfel de montaj se recomanda la peretii dintre camerele unui hotel, de exemplu.
4. Grosimea izolatiei conteaza. Cu cat vata este mai groasa, cu atat este mai bine. Daca puteti monta vata de 10 cm, este ideal, daca nu, 5 cm. Nu va recomand alte grosimi pentru ca va va fi greu sa le gasiti si sa le cuplati cu grosimea profilelor.
5. Tot ansamblul poate fi acoperit cu un perete de lemn, cu conditia sa nu creati cavitati goale sub peretele de lemn, ca sa nu amplificati zgomotele in acel spatiu.
Bună ziua! Doresc să izolez fonic un dormitor ( locuiesc la parter) intr-un bloc de locuinte cu pereti din placi de beton prefabricate.Î n apartamentul de deasupra mea și în cele alăturate, tot de deasupra se produn zgomote de impact (copii care tropaie, tocuri….etc). Cum izolez fonic incaperea? MUltumesc!
Buna ziua! E nevoie sa izolati fonic cu vata acustica, placi de gips carton acustice si membrana de cauciuc de inalta densitate.
Ne putem auzi la telefon pentru mai multe detalii.
Bua ziua! Trebuie sa izolati cu vata bazaltica fonica, placi de gips carton acustice si membrana de cauciuc de inalta densitate, decupland structura metalica de tavan/pereti. Ne putem auzi la telefon pentru mai multe detalii.
Buna ziua! Locuiesc la casa iar zgomotul cel mai deranjant este bass-ul care se aude de la vecinii care pun boxe afara in curte plus alte zgomote joase de motor abia perceptibile dar extrem de deranjante. Cu ce materiale ma sfatuitu sa izolez pereti, tavanul, podeaua ca sa blocheze total aceste frecvente jose. Ce materiale si in ce fel de configuratie? multumesc
Ar trebui sa discutam ca sa vedem ce tip de izolatii fonice aveti deja. Daca nu aveti nimic, v-ar ajuta o termoizolatie la exterior.
Buna ziua,
De curand ne-am mutat intr-un duplex. Peretele comun este compus din 2 straturi de caramida si polistiren de 20cm intre pereti. Intre etaje este placa de beton, insa nu si la pod. De curand s-au mutat si noii vecini si constatam ca se aud foarte tare, nu doar vocile, insa mai ales mersul apasat, alergatul prin camerele de la etaj, cu toate ca nu sunt efectiv deasupra noastra. Am vrea sa stim daca izolarea peretelui comun ar rezolva problema zgomotelor si mai ales cum putem atenua sunetele joase/vibratiile produse de mersul apasat/alergat? Nu prea inteleg cum ajung la noi aceste zgomote ca si cum ar sta deasupra noastra. Multumesc!
Zgomotul se propaga aerian, acesta este motivul pentru care il auziti de sus, desi vecinii nu locuiesc acolo.
Ar fi bine sa izolati atat peretele comun, cat si planseul, mai ales daca aveti loc sa faceti acest lucru din pod, ca sa nu va micsorati spatiul locuibil.
Buna ziua,
Pentru realizarea peretilor despartitori la un duplex, se recomanda caramida sau BCA-ul? De asemenea, este recomandata urmatoarea configuratie: placa gipscarton fonica (lipita cu adeziv direct de zidarie) – caramida/BCA – vata bazaltica – placa gipscarton fonic (pe structura metalica) ? Scad mult performantele fonice daca nu se aplica vata pe ambele parti ale peretelui?
Nici caramida, nici BCA-ul nu izoleaza fonic foarte bine. Totusi, caramida izoleaza fonic mai bine, pentru ca are densitate mai mare. Pentru oricare din cele doua materiale, este important ca intre blocurile de caramida/BCA sa se utilizeze corect mortar de zidarie, ca sa nu existe goluri prin care sa se propage sunetul.
Pentru o izolare fonica de calitate va trebuie obligatoriu si un strat elastic, care sa absoarba sunetul (vata minerala).
Gips cartonul fonic va ajuta doar impreuna cu vata (preferabil bazaltica si fonica) si montat pe profile metalice decuplate de perete (CD-uri cu bride fonice sau CW-uri departate de perete 1 cm) . Nu lipiti gips cartonul pe perete, pentru ca aceasta varianta de montaj nu reprezinta o solutie fonica buna si nici tehnic nu este corect, pentru ca placile fonice sunt prea grele pentru lipirea cu adeziv.
Buna ziua,
Refac un perete de rigips pentru a-l izola fonic mai bine. Din motive de spatiu (sunt niste conducte langa el) si bani, vreau sa pastrez structura de profiluri de 7 cm si o fatada de gips. Planul e sa pun la interior vata de 5 cm Rockwool Acoustic Extra 70 kg/mc (mentionati mai sus ca e bine sa fie 1-2 cm spatiu liber intre vata si peretii de rigips). Ca placi de gips pun cate una de Diamand de 12.5 mm, rezultand o fata cu o singura placa, cea de Diamant, iar cealalta fata cu 2 placi: vechiul gips + 1 Diamant.
Inteleg ca nu e chiar cum recomandati pe blog, dar avand in vedere restrangerile mentionate, credeti ca aduce imbunatatiri dpdv al izolatiei fonice?
Si a doua intrebare, cand pun vata de 5 cm in spatial de 7 cm, o prind cu ceva avand in vedere ca raman acei 2 cm de gol? Adica pun vata una peste lat si acopar cu placa de gips?
Mutumesc frumos pentru toate explicatiile de pe blog.
Cu apreciere,
Mihai
E corect cum vreti sa procedati. Deseori exista constrangeri legate de spatiu, si trebuie facut un compromis. Categoric veti imbunatati izolarea fonica, mai ales ca utilizati Acoustic Extra si placa Diamant, care sunt produsele recomandate pentru acest tip de lucrare.
Nu cred ca trebuie sa va faceti griji cu privire la fixarea vatei. Vata Acoustic Extra este o vata rigida, stabila dimensional. Profilele CW au o mica buza si vata va sta bine in profile fara sa fie nevoie de prinderi suplimentare.
Buna ziua,
Doresc sa construiesc un perete de rigips, pentru izolatie fonica, intre 2 dormitoare, cu profile Nida CW/UW si dubla placare Nida Acustic. M-am gandit sa merg pe varianta cu 2 pereti de 5cm, despartiti printr-un spatiu de aer de 1-2 cm, pentru o si mai buna izolare. Primul perete va fi langa cel de caramida, umplut cu vata Rockwool acustic extra, pe urma spatiu de aer de 1-2 cm, si al doilea perete, umplut tot cu vata. Placarea cu Nida Acustic va fi doar pe cel de-al doilea perete.
Intrebarea mea este: va sustine cel de-al doilea perete, format din profile de 5cm, 2 randuri de Nida Acustic, plus vata? Sau este necesar sa adaug vincluri sau alte elemente de sustinere extra? (Nu as vrea sa prind nimic de peretele comun, doar daca este necesar)
Multumesc!
Puteti proceda si asa cum descrieti, daca mentineti intre profilele CW un interax (distanta intre profile) de 30 cm. Nu e nevoie de contravantuiri sau altceva. Este important ca primul rand de profile (cel de langa zidarie) sau nu fie lipit de perete, ci distantat, ca sa rupeti puntea fonica.
Insa aveti si o alta varianta care s-ar putea sa fie mai buna atat din punct de vedere tehnic (stabilitate), cat si financiar si ca simplitate a montajului: montati o structura de CW100 la interax de 40 cm, distantata de peretele de zidarie cu 1-2 cm. In ea, montati vata Rockwool Acoustic Extra de 10 cm, apoi realizati dubla placare.
In ambele situatii, daca doriti o izolare fonica si mai buna, puteti aplica intre cele doua placi de gips carton fonice o membrana Tecsound (e o membrana adeziva din cauciuc de inalta densitate, care va imbunatati si mai mult performanta peretelui).